Un "fals defect de vorbire" sau o "tulburare adevărată"?

În urma recomandărilor de asistenţă pe care le fac logopezii an de an în grădiniţe şi şcoli, mulţi părinţi au dileme ca aceea din titlul de mai sus. La ce bun orele de logopedie, când copilul nu are "mai nimic", doar că îl pronunţă puţin stricat pe "ş"? O fi oare acesta un defect de vorbire "adevărat", sau doar o pată (de culoare) pe chipul copilăriei - şi care în cele din urmă se va şterge "de la sine"?!

Nu e cazul să lansăm aici discuţii teoretice ample despre tulburarea "adevărată" sau "falsă" şi nici despre diagnosticul bun sau prost, corect sau incorect. Încep prin a reaminti un fapt pe care părinţii îl ştiu probabil foarte bine: în serviciile logopedice şcolare (altele decât cele din învăţământul special) noi întâlnim rareori sau deloc tulburări care să poată fi "dovedite" prin evaluări paraclinice diverse - de la encefalografie la audiometrii. De cele mai multe ori primim în consultaţie copii sănătoşi şi bine dezvoltaţi, care totuşi au, "cu adevărat", o tulburare de limbaj oarecare. Ce ar trebui să facem dacă acest aspect, evident din punct de vedere clinic (este suficient de cele mai multe ori să faci un foarte sumar examen al vorbirii) nu este datorat nici unor patologii neurologice, nici tulburărilor de auz, nici altei "boli"? Ar trebui ca noi, logopezii, să nu recomandăm orele de recuperare? Sau ar trebui ca părinţii să nu le accepte?

Voi imagina pentru cititor un tip de caz, din cele pe cât posibil mai uşoare. Să zicem de pildă că un copil nu-l pronunţă pe "v", sau mai exact îl înlocuieşte sistematic cu sunetul "z". Pronunţia corectă a "v"-ului, respectiv diferenţierea "v/z", este una din primele care de obicei se rezolvă spontan, la copilul încă mic. Da, numai că al nostru are aproape 6 ani şi vrem să-l dăm în curând la şcoală. Ce este de făcut?

Şi ca logopezi - nu doar ca părinţi - am putea să încadrăm tulburarea descrisă mai sus între cele mai degrabă "false", sau cel puţin "minore", dacă sunt întrunite următoarele condiţii. Întâi, va trebui văzut dacă există o bună dezvoltare generală a limbajului, cu absenţa oricăror alte tulburări articulatorii. Apoi, va trebui să luăm în calcul vârsta copilului. Prezenţa anumitor defecte de pronunţie trebuie considerată într-un fel la 2-4 ani, dar abordată cu totul diferit la 5-7 ani. Pe scurt, dacă un copil de 6 ani (ca în exemplul nostru), are o tulburare articulatorie "minoră" (pe sunete în general uşor de pronunţat) şi nici un alt defect de limbaj, putem accepta, şi ca specialişti, părerea că este vorba de o "falsă" deficienţă. Cu alte cuvinte: copilul ar fi în principiu apt să pronunţe sunetul rebel – deşi nu o face şi chiar pretinde că "nu poate cu nici un chip". Totuşi, când într-un astfel de caz se acceptă recuperarea, avem deseori surpriza că intervenţia necesită un întreg an şcolar – chiar dacă problema părea iniţial "minoră" sau de-a dreptul "falsă".

Întâlnim realmente, uneori, asemenea "reminiscenţe" ale pronunţiei infantile la câte un copil - altminteri foarte evoluat. Deşi maturitatea sa verbomotorie i-ar fi permis de multă vreme să se corecteze, din motive misterioase copilul se crede incapabil. Inutil să căutăm "din ce cauză" stau lucrurile aşa – destul că pronunţia defectuoasă se menţine, este bine consolidată/ automatizată şi că prin urmare va necesita intervenţie logopedică, la fel ca orice altă tulburare de vorbire. Chiar dacă obţinerea modelul articulator corect se face relativ uşor pe sunetul izolat, vor trece probabil mai multe luni până când acesta se va transfera în vorbirea de zi cu zi. Vechile automatisme de pronunţie se lasă înlocuite cu greu - iar în acest proces obţinerea sunetului corect este numai un pas.

Ceea ce vreau să subliniez este că, oricare ar fi cauzele, gravitatea sau forma de manifestare a tulburărilor de pronunţie, dacă ele se prezintă sistematic (întotdeauna la fel) şi nu par să se amelioreze în timp, este de dorit să duceţi copilul la logoped. Dincolo de 6-7 ani chiar şi cele mai neînsemnate defecte articulatorii se vor lăsa mult mai greu corectate, fiind deja mai bine